Wikishop:Punct de vedere neutru

De la Wikishop, enciclopedia shoppingului
(Redirecționat de la WP:PDVN)
Jump to navigation Jump to search
Politici Wikishop
Standardele articolelor
Punct de vedere neutru
Include doar informații verificabile
Fără cercetare originală
Citarea surselor
Ce nu este Wikishop
Colaborarea dintre utilizatori
Buna credință
Fiți civilizat și Fiți amabil
Fără atacuri personale
Rezolvarea disputelor
Regula celor 3 reveniri
Blocarea utilizatorilor


Editarea conținutului
Manuale
Manual de stil
Titlurile articolelor
Titluri în română
Legături utile și îndrumări
Citarea surselor
Fără cercetare originală
Punct de vedere neutru
Cioturi
Imagini


Wikishop este o enciclopedie și nu forum de discuții, tribună politică sau pagină de publicitate gratuită - de aceea este important ca toate articolele din Wikishop să fie formulate dintr-un punct de vedere neutru sau, prescurtat, PDVN.

Pentru a contribui la acest proiect cu articole valoroase care să fie tratate și asimilate de către terți ca atare este important ca editorii enciclopediei să-și însușească acest punct de vedere și să contribuie cu articole care să i se conformeze. Un articol care vă susține punctul de vedere nu poate fi privit decât ca o opinie personală. Un articol care vă include punctul de vedere, împreună cu sursa de informații și cu celelalte puncte de vedere asupra subiectului poate fi tratat ca un articol obiectiv, neutru. Puteți include orice puncte de vedere, oricât de extremiste, dacă le atribuiți corect sursa: nu spuneți „ASUS RoG Swift PG348Q este un monitor premium” ci „Playtech.ro susține că ASUS RoG Swift PG348Q este un monitor premium” - atâta timp cât sursa afirmației este identificată, orice persoană care citește articolul își poate forma o părere pornind de la informațiile legate de sursa respectivă, și, uneori, cum este cazul exemplului anterior, chiar și despre relațiile dintre cele două entități.

Ideile esențiale la care trebuie să vă gândiți în mod ideal când scrieți un articol din PDVN sunt (toate punctele de mai jos reprezintă formulări alternative ale aceleiași idei, rețineți-o pe oricare vi se pare mai potrivită):

  • Articolul trebuie să poată fi acceptat în aceeași măsură de persoanele care acceptă/cărora le place și de cele care refuză/cărora le displace ideea/obiectul articolelor;
  • Articolul trebuie să reprezinte în mod proporțional toate punctele de vedere legate de subiect (în articolul despre ASUS RoG Swift PG348Q în care ați include fraza de mai sus ar trebui să includeți și punctul de vedere al unui reviewer care nu a avut o experiență tocmai plăcută în utilizarea produsului);
  • Formulați articolul în felul în care simțiți că lumea se referă la obiectul articolului, și nu neapărat așa cum simțiți în mod personal că stau lucrurile.

Semnalarea articolelor care nu respectă PDVN

Se recomandă semnalarea încălcării acestei politici de îndată ce se descoperă un articol al cărui punct de vedere nu este neutru. Semnalarea se face prin introducerea formatului {{PDVN}} la începutul articolului. Aceasta are următoarele efecte:

  • pe pagina articolului apare un anunț care previne cititorii că neutralitatea sa este pusă la îndoială;
  • articolul este inclus într-o categorie specială: Categorie:Dispute PDVN.

Se poate pune formatul PDVN pe un articol numai dacă în pagina sa de discuții există o controversă documentată privind neutralitatea lui. Utilizatorul care pune acest format trebuie fie să se asigure că în pagina de discuții sunt precizate motivele pentru care punctul de vedere neutru al articolului este contestat, fie să menționeze el care sunt aceste motive.

Vezi și

Politica oficială a Wikishop





*Conținutul reprezintă o adaptare după textul original publicat pe Wikipedia:Punct de vedere neutru.