Povestea mea - Michelle Obama

De la Wikishop, enciclopedia shoppingului
Jump to navigation Jump to search

Povestea mea de Michelle Obama este o carte tip memorie - jurnal, apărută la editura Litera în anul 2018. Cartea conține memoriile autoarei, sub forma unui jurnal aproape perfect, caracterizat de o reflexivitate profundă în cele nu mai puțin de 680 de pagini. Cititorul este captivat încă de la început de cursivitatea și acuratețea detaliilor, precum și de cronica unui număr de-a dreptul impresionant de experiențe care au format-o pe autoare, începând de la etapa inițială a copilăriei petrecute în orașul Chicago și până la anii petrecuți la Casa Albă.

Michelle Obama descrie de asemenea cu foarte mult entuziasm anii în care a ocupat funcția de director executiv, fiind nevoită să facă față simultan atât responsabilităților de mamă, cât și celor profesionale, relatând cu o foarte mare sinceritate reușitele, dar și eșecurile. Autoarea dă dovadă de o inteligență vie, descriind cu cuvintele sale, într-un cadru plin de căldură și înțelepciune, o poveste de viață ce se caracterizează drept o asumare intimă venită din partea unei femei cu un caracter puternic, dar deosebit de inimoasă și deschisă către ceilalți.

Recomandată în special doamnelor, Poveste mea de Michelle Obama relevă cum nu se poate mai bine etapele trecerii de la o femeie obișnuită la statutul de Primă Doamnă, autoarea reușind să transpună foarte bine cititorul în atomosfera specifică din spatele instituției prezidențiale americane, creând cadrul perfect pentru a trăi evenimentele ca și cum ai locui la Casa Albă.

Magazine online

Libris - Povestea mea - Michelle Obama